Ioana Ginghină a fost mereu o actriţă dezinvoltă, iar după ce a devenit cunoscută întregii ţări cu rolul Ildiko din telenovela „Numai iubirea”, ea şi-a încercat puterea de seducţie pozând pentru Playboy.
Ioana Ginghină a reuşit la vremea respectivă, în 2005, să realizeze unul dintre cele mai îndrăzneţe pictoriale pentru revista Playboy. Era deja cald în acea zi din vara lui 2005, dar asta n-a împiedicat-o pe Ioana Ghinghină să mai crească temperatura cu câteva grade Celsius, atunci când s-a dezbrăcat pentru un pictorial fierbinte în revista cu iepuraşi.
„Cu Ioana Ginghină, pe care o consider o fată extraordinară, am negociat cel mai puţin din istoria Playboy România: 5 minute!”, spunea într-un interviu Dan Silviu Boerescu, numele de care se leagă istoria revistei Playboy România.
Acum, Ioana Ginghină are o familie reuşită şi o fetiţă minunată, iar cariera îi este una de succes, fiind implicată în tot felul de proiecte artistice. În curând, împreună cu soţul ei, Alexandru Papadopol, va apărea într-o nouă telenovelă marca acasă Tv, „Îngeri pierduţi.”