Shiva goala la piscina! A fost filmata in timp ce facea sex cu alte femei

Cântăreaţa Shiva oferă primele explicaţii, după ce a fost surprinsă în ipostaze absolut incitante. Ea a fost filmată goală, la piscină, alături de o prietenă pe care o săruta şi o mângâia în zone altminteri…interzise.

shiva_1_6786d38152 shiva_2_c90f74529b

Clipul primit pe adresa redacţiei a captat atenţia a zeci de mii de cititori care au admirat frumuseţea celor două femei, pregătite parcă pentru scenariul unui film pentru adulţi perfect. Artista susţine că scenele surprinse fac parte din videoclipul piesei sale, „Music orgy”, ce urmează să fie lansat în curând, producţie ce se anunţă una dintre cele mai incitante din peisajul muzical autohton.

„Mă bucur de interesul pe care acel filmuleţ l-a stârnit. Acel filmuleţ face parte din scenariul videoclipului pentru piesa Music orgy, iar acolo s-a văzut doar o mică parte din produsul final. Ba mai mult, în piscină mai erau fete, alte protagoniste ale clipului. Despre cea alături de care am filmat scenele fierbinţi, vă pot spune că este o prietenă venită din America, special pentru filmări. Bine că nu s-a văzut mai mult, altfel chiar se spunea că a fost o adevărată orgie”, a declarat Shiva.

 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 592 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *